|
-
Logopedia este ramura a defectologiei care se ocupa cu studiul defectelor de vorbire si al metodelor de inlaturare si de prevenire a acestora . (NODEX)
Cand ne adresam unui logoped ?
Mergem la logoped in cazul in care sesizam ca este ceva in neregula cu limbajul copilului. Fara a avea cunostinte de specialitate parintii observa cu usurinta anumite probleme cum ar fi :
- pronuntarea incorecta sau omiterea unuia sau mai multor sunete ;
- vorbirea nazala, fonfanita
- articularea defectuasa a cuvintelor
- repetarea sau prelungirea unur sunete, silabe sau cuvinte;
- aparitia unor blocaje sau spasme la rostirea unor cuvinte;
- vorbirea rapida;
- vorbirea lenta;
- pierderea vocii;
- vocabular foarte redus (4-5 cuvinte);
- dificultati de scris si citit ;
- intarzieri in dezvoltatea vorbirii ;
Care este varsta recomandata pentru terapia tulburarilor de limbaj?
Varsta recomandata pentru a incepe terapia este 4-5 ani, varsta la care limbajul ar trebui sa fie structurat si consolidat.
-
In cazul in care copilul are si alte probleme (deficiente de auz, autism, sindrom Down etc), care ar impiedica aparitia sau dezvoltarea normala a limbajului este indicat sa se intervina de la o varsta mai mica.
Cat dureaza o sedinta logopedica ?
Durata unei sedinte este de 35-40 minute. Lucrand individual, copilul este foarte solicitat, oboseste si nu mai da randament.
Cate sedinte se fac pe saptamana/ luna ?
Pentru ca interventia logopedica sa fie cat mai eficienta se recomanda 2 vizite la logoped pe saptamana si exersarea zilnica acasa. Nu trebuie sa se inteleaga ca daca se efectueaza 2 sedinte pe saptamana deficienta se corecteaza de 2 ori mai repede. Daca nu se exerseaza acasa rezultatele apar greu, rolul parintelui fiind foarte important in fixarea programului terapeutic indicat de catre logoped.
In cat timp se poate corecta un sunet ?
Nu se poate vorbi despre o perioada exacta in care se corecteaza un sunet. Aceasta depinde de mai multi factori : varsta copilului, gradul de implicare, nivelul de dezvoltare al auzului fonematic, mobilitatea aparatului fonoarticulator si nu in ultimul rand de tipul sunetului. Exemplu : « R » este sunetul care se obtine cel mai greu, perioada variind de la cateva luni pana la 1-2 ani.
In ce consta o sedinta logopedica ?
O sedinta logopedica presupune implicarea copilului in diverse activitati specifice varstei ce constau in repetarea unur silabe, cuvinte, propozitii, jocuri educative, asamblarea de puzzle-uri, rezolvarea unor fise, alcatuirea de propozitii dupa imagini; activitati distractive si captivante care fac ca vizita la logoped sa nu fie resimtita negativ de catre copil.
|