Spre deosebire de alte tulburari de vorbire, in cazul balbaielii s-au preconizat cele mai variate conceptii terapeutice, determinate de diversitatea teoriilor etiologice care incercau sa explice aparitia si evolutia ei.
Culpabilizarea parintilor a luat si ia nastere chiar din intrebarile pe care si le pun terapeutii cu privire la balbaiala: trebuie gasita o cauza, iar mediul familial ofera intotdeauna un material in care sa se situeze cauzele sau chiar cauza balbaielii. Insa acest lucru nu poate sa le declanseze parintilor decat sentimente de rusine si de culpabilitate. Unul dintre principiile importante ale prevenirii consta tocmai in stoparea acestora. Prin eliminarea acestor sentimente, desemnandu-i pe parinti ca nevinovati si cu un rol major in schimbare, se declanseaza un proces mult mai eficace decat stabilirea factorilor declansatori, favorizanti sau care cronicizeaza balbaiala (acest lucru nu diminueaza cu nimic importanta stabilirii acestora). Pe langa schimbarea punctului de a vedea lucrurile si a modului de a interactiona al parintilor, interventia timpurie are o importanta majora in disparitia balbaielii.
In continuare sunt evidentiate cateva moduri care insotesc parintii de-a lungul perioadei dificile prin care trec si ii sustin pentru imbunatatirea relatiei acestora cu copilul aflat in dificultate:
1. Atentia trebuie indreptata asupra a ceea ce spune copilul si nu asupra modului in care vorbeste: fiti un interlocutor activ, ceea ce ii va da un puternic sentiment de siguranta. Trebuie sa il ajutati in formularea discursului intr-o maniera interactiva, adica sugerandu-i cuvintele. Cautand ceea ce copilul incearca de fapt sa spuna, ii dati o idee spontana. Nu se pune niciodata problema de a vorbi in locul copilului, nici de "a-i sufla cuvantul potrivit", ci de a-l incredinta ca ii este receptata dorinta de a se exprima si de a se face inteles.
2. Pastrati un contact vizual natural cu micutul in timp ce acesta vorbeste, in special asezati-va la aceeasi inaltime cu el; aceste gesturi creeaza impresia unei atentii sporite, care nu are nevoie sa fie verbalizata, cum este atunci cand ii spuneti "Hai, spune, te ascult!". - Nu exercitati "presiune asupra exprimarii sale", oferiti-i un exemplu de vorbire destinsa si modulata, cu un ritm destul de lent, adaptat posibilitatilor sale de mobilizare motorie, dar si nivelului sau de reprezentare mentala. Deprindeti si utilizati limbajul "lent" sau "de doica" (felul de a vorbi bland) dar, evident, nu incetiniti ritmul pana ajungeti la o exprimare artificiala. Frazele simple, scurte, pauzele intre partile enunturilor mai lungi, vor conduce la o conceptualizare mai simpla; adaptarea la nivelul de dezvoltare lingvistica al copilului. - Sfaturi ca: "Respira", "Fii calm", "Gandeste-te bine la ce spui..." nu sunt recomandate.
3. Acordati-i tot sprijinul necesar (incurajati-i initiativele, felicitati-l atunci cand sunteti multumiti de el), ceea ce va duce la dezvoltarea unei imagini de sine pozitiva. Un alt lucru indicat este sa-i acordati zilnic cateva momente de atentie exclusiva. Vorbiti despre balbaiala ca despre orice alt subiect, suparator, fara indoiala, dar nu rusinos. Favorizati comunicarea nonverbala cat mai des posibil.
4. Diminuati numarul si ritmul activitatilor si al demersurilor educative cu el si in jurul lui, diminuati nivelul exigentelor in ceea ce il priveste, chiar daca devine mai capricios. Este o mare diferenta in a-l forta si a-l incuraja. Nu insistati neaparat asupra regulilor de politete in aceasta perioada dificila prin care trece atat copilul cat si familia. - Evitati tot ce ii provoaca o prea mare excitatie sau oboseala, chiar si activitatile care ii fac placere (spre exemplu, televizorul, piscina...). - Incercati, de asemenea, ca nivelul sau emotional (certuri, conflicte...) sa ramana cat mai scazut posibil.
5. Diminuati presiunea timpului. Stresul temporal nu se exercita numai in termeni de ritm al schimburilor verbale sau al activitatilor; el se exercita, de asemenea, si la nivelul excitarii, pozitive sau negative (televizorul, intalnirile cu copiii, furia, certurile...). Trebuie acordat timp copilului sa asimileze toate lucrurile noi care-i marcheaza viata de zi cu zi, pentru ca fiecare situatie noua sa nu fie o ocazie care il depaseste in plan cognitiv, psihic sau afectiv. Evitati orice tensiune in cadrul comunicarii, replicile "la secunda", un ritm prea rapid, nu-l bombardati pe copil cu intrebari, nu-i puneti intrebari prea generale si nu incepeti sa ii raspundeti inainte ca el sa termine de pus intrebarea. Acordati-i un ragaz intre perioadele de discutie (pauze de 3 minute sau mai mult). Copilul este cel care conduce jocul, iar adultul il urmareste.
6. Atentie la semnalele negative pe care le puteti transmite atunci cand se balbaie (incruntare, incrucisarea mainilor, expresii dezaprobatoare, intreruperea lui, etc. - limbaj nonverbal). Acest sfat deschide drumul catre atentia ce trebuie acordata copilului balbait. In mod inconstient balbaiala face sa i se acorde copilului o atentie pe care altfel nu ar primi-o si acest lucru provoaca un sentiment puternic de nesiguranta. Parintii cred ca ii ofera copilului toata atentia de care are nevoie insa, cel mai adesea, ei decid cand sa i-o ofere si nu o ofera in momentul cand micutul o cere. A-i da atentie copilului cand se balbaie constituie un semnal negativ; a fi atent cand copilul are nevoie de atentie este cel mai bun mod de a contracara avantajul inconstient al balbaielii. A percepe tulburarea copilului ca pe un strigat de ajutor si nu ca pe o problema ce trebuie rezolvata de un specialist, a tine cont de punctul de vedere al copilului pentru a lua decizii care il privesc, toate acestea aduc o schimbare in felul de a-l vedea pe copil si de a interactiona cu el.
Este cea mai buna atitudine care trebuie adoptata. Toate aceste indicatii nu sunt educationale, ci terapeutice, urmand a se aplica cel putin sase luni.
Logoped Liliana Pasca
