Rotacismul este o tulburare de limbaj care constă în omisiunea sunetului r în vorbire. Pararotacismul constă în înlocuirea sunetului “r”cu alte sunete, determinând astfel pronunţia incorectă a cuvintelor.Aceste forme de dislalie sunt foarte întâlnite la copii şi la o parte din adulţi.
Sunetul r este printre ultimele care se formează, deoarece presupune dezvoltarea integrală a aparatului fonoarticulator. Acesta apare după ce s-au format siflantele (s, z) africatele (ţ, ce, ci, ge, gi) si şuierătoarele (ş, j). La preşcolari sau antepreşcolari sunt frecvente înlocuirile acestui sunet cu l, cu d, cu h, cu i sau u. Acest fapt constituie defect depronunţie atunci când nu se corectează de la sine, în jurul vârstei de 3 ani şi este însoţit şi de alterarea altor sunete.
Consoana r, numită vibrantă, se pronunţă prin mai multe mişcări, într-o acţiune unitară: vârful limbii, subţiat şi liber, atinge uşor, fără să apese, regiunea alveolară a incisivilor superiori , iar marginile laterale ale limbii se sprijină pe molarii superiori, spre a împiedica scurgerea laterală a aerului. La mijloc se face o adâncitură prin care se scurge, spre vârful limbii, aerul expirat. Maxilarele şi buzele sunt îndepărtate, trase puternic în părţi şi încordate. Vălul palatin este ridicat blocând trecerea aerului prin cavitatea nazală. Coardele vocale intră în vibraţie. Abaterile de la această formă de pronunţie sunt cunoscute în logopedie sub denumirea de rotacism şi pararotacism. Cauzele care afectează pronunţia sunetului r sunt atât de natură organică cât şi de natură funcţională şi psiho-socială. Cauzele care pot conduce la apariţia rotacismului pot fi unele anomalii funcţionale sau anatomice ale limbii: frenul (pieliţa de sub limbă) prea scurt sau prea mare, unele margini prea groase sau prea subţiri ale limbii, inervaţie defectuoasă a limbii, leziuni ale nervului hipoglos, defecţiuni ale boltei palatine etc.
Există mai multe feluri de rotacism şi pararotacism dar numai câteva sunt specifice limbii române: în cazul rotacismului interdental sunetul r se produce prin vibrarea vârfului limbii sprijinit pe incisivii superiori sau prin atingerea cu limba a buzei superioare. În aceasta sunetul r apare sâsâit sau şuierat datorită scurgerii aerului prin comisura bucală. Poate apărea rotacismul labial atunci când producerea sunetului r se face prin vibrarea buzelor şi limba are un joc uşor.
În rotacismul labiodental buza superioară a logopatului vibrează şi atinge incisivii inferiori. Rotacismul apicalse produce atunci când limba este strâns lipită de alveole în timpul pronunţiei, nepermiţând vibrarea limbii sau vârful limbii curbatatunci câd se sprijină pe bolta palatină, iar vibraţiilenu apar în zona potrivită.În rotacismul velar, vibrează bolta palatină şi nu vârful limbii, cum este firesc. Rotacismul uvular este atunci când vibraţia limbii se produce cu ajutorul uvulei şi nu prin vibrarea limbii pe alveolele incisivilor superiori.
Pronunţarea greşită a sunetului r determină neînţelegeri, apariţia unor cuvinte fără sens şi confuzii. Cei din jur nu reuşesc să înţeleagă în totalitate mesajul transmis de către copil ceea ce determină întrebări multiple din partea lor sau insistenţe pentru pronunţarea lui corectă, comunicarea fiind în felul acesta întreruptă sau parazitată. Copilul trăieşte momente de teamă sau de frustrare atunci când încearcă să comunice iar acest fapt poate conduce la introversie, retragere socială.
Începerea terapiei logopedice a rotacismului presupune în primul rând corectarea celorlatesunete afectate şi consolidarea lor. Emiterea corectă a suntetului r presupune implicarea mai multor părţi ale aparatului fonoarticulator (buze, limbă, dinţi, etc). Antrenarea şi coordonarea lor presupune timp. Copilul are nevoie de susţinerea părinţilor şi de aprecierea progreselor pe care le face.
În situaţia în care există un diagnostic de întârziere psihică corectarea sunetului r poate presupune o durată mai mare în timp.
Un copil mic care stâlceşte cuvintele poate fi foarte simpatic pentru părinţi, bunici. Atitudinea pe care aceştia o au faţă de tulburarea de limbaj o pot consolida sau, dimpotrivă pot determina copilul să depună eforturi pentru corectarea acesteia. Imitarea copilului când acesta stâlceşte cuvintele, râsetele, încurajările conduc la consolidarea defectului de pronunţie, acesta fiind în centrul atenţiei şi primind aprecierea celor din jur.
Terapia logopedică ca orice altă formă de terapie, presupune constanţă, colaborarea părinţilor cu logopedul şi finalizarea obiectivelor din planul de intervenţie terapeutică.
Logoped Doina Cristina Mafteiu
