Rotacismul

Rotacismul este o tulburare de limbaj care constă în omisiunea sunetului r în vorbire. Pararotacismul constă în înlocuirea sunetului “r” cu alte sunete, determinând astfel pronunţia incorectă a cuvintelor. Aceste forme de dislalie sunt foarte întâlnite la copii şi la o parte din adulţi.

Sunetul r este printre ultimele care se formează, deoarece presupune dezvoltarea integrală a aparatului fonoarticulator. Acesta apare după ce s-au format siflantele (s, z), africatele (ţ, ce, ci, ge, gi) și şuierătoarele (ş, j). La preșcolari sau antepreșcolari sunt frecvente înlocuirile acestui sunet cu l, cu d, cu h, cu i sau u. Acest fapt constituie defect de pronunţie atunci când nu se corectează de la sine, în jurul vârstei de 3 ani și este însoțit și de alterarea altor sunete.

Consoana r, numită vibrantă, se pronunţă prin mai multe mișcări, într-o acțiune unitară: vârful limbii, subțiat și liber, atinge ușor, fără să apese, regiunea alveolară a incisivilor superiori, iar marginile laterale ale limbii se sprijină pe molarii superiori, spre a împiedica scurgerea laterală a aerului. La mijloc se face o adâncitură prin care se scurge, spre vârful limbii, aerul expirat. Maxilarele și buzele sunt îndepărtate, trase puternic în părți și încordate. Vălul palatin este ridicat blocând trecerea aerului prin cavitatea nazală. Coardele vocale intră în vibrație. Abaterile de la această formă de pronunție sunt cunoscute în logopedie sub denumirea de rotacism și pararotacism.

 

Cauzele care afectează pronunția sunetului r sunt atât de natură organică cât și de natură funcțională și psiho-socială. Cauzele care pot conduce la apariția rotacismului pot fi unele anomalii funcționale sau anatomice ale limbii: frenul (pielița de sub limbă) prea scurt sau prea mare, unele margini prea groase sau prea subțiri ale limbii, inervație defectuoasă a limbii, leziuni ale nervului hipoglos, defecțiuni ale boltei palatine etc.

 

Există mai multe feluri de rotacism și pararotacism dar numai câteva sunt specifice limbii române: în cazul rotacismului interdental sunetul r se produce prin vibrarea vârfului limbii sprijinit pe incisivii superiori sau prin atingerea cu limba a buzei superioare. În aceasta, sunetul r apare șușâit sau şuierat datorită scurgerii aerului prin comisura bucală. Poate apărea rotacismul labial atunci când producerea sunetului r se face prin vibrarea buzelor și limba are un joc ușor.

În rotacismul labiodental buza superioară a logopatului vibrează și atinge incisivii inferiori. Rotacismul apical se produce atunci când limba este strâns lipită de alveole în timpul pronunției, nepermițând vibrarea limbii sau vârful limbii curbat atunci când se sprijină pe bolta palatină, iar vibrațiile nu apar în zona potrivită. În rotacismul velar, vibrează bolta palatină și nu vârful limbii, cum este firesc. Rotacismul uvular este atunci când vibrația limbii se produce cu ajutorul uvulei și nu prin vibrarea limbii pe alveolele incisivilor superiori.

 

Pronunțarea greșită a sunetului r determină neînțelegeri, apariția unor cuvinte fără sens și confuzii. Cei din jur nu reușesc să înțeleagă în totalitate mesajul transmis de către copil ceea ce determină întrebări multiple din partea lor sau insistențe pentru pronunțarea lui corectă, comunicarea fiind în felul acesta întreruptă sau parazitată. Copilul trăiește momente de teamă sau de frustrare atunci când încearcă să comunice iar acest fapt poate conduce la introversie, retragere socială.

 

 Începerea terapiei logopedice a rotacismului presupune în primul rând corectarea celorlalte sunete afectate și consolidarea lor. Emiterea corectă a sunetului r presupune implicarea mai multor părți ale aparatului fonoarticulator (buze, limbă, dinți, etc). Antrenarea și coordonarea lor presupune timp. Copilul are nevoie de susținerea părinților și de aprecierea progreselor pe care le face.

 

În situația în care există un diagnostic de întârziere psihică corectarea sunetului r poate presupune o durată mai mare în timp.

 

Un copil mic care stâlcește cuvintele poate fi foarte simpatic pentru părinți, bunici. Atitudinea pe care aceștia o au față de tulburarea de limbaj o pot consolida sau, dimpotrivă, pot determina copilul să depună eforturi pentru corectarea acesteia. Imitarea copilului când acesta stâlcește cuvintele, râsetele, încurajările conduc la consolidarea defectului de pronunție, acesta fiind în centrul atenției și primind aprecierea celor din jur.

 

Terapia logopedică, ca orice altă formă de terapie, presupune constanță, colaborarea părinților cu logopedul și finalizarea obiectivelor din planul de intervenție terapeutică.

 

Logoped Doina Mafteiu