Bâlbâiala

Bâlbâiala este o tulburare a vorbirii caracterizată prin blocaje, întreruperi ale vorbirii, întreruperi ce se situează de obicei la nivelul primelor silabe din cuvinte.

Incidenţa cazurilor de bâlbâială este mai ridicată în copilărie decât la maturitate, la băieţi decât la fete.

Simptomatologia bâlbâielii cuprinde:

• repetări ale cuvintelor de legătură;
• repetarea silabei de început a cuvântului;
• vorbire ezitantă;
• respiraţie precipitată;
• teamă de a vorbi în faţa celorlalţi, etc.

Cauzele bâlbâielii sunt diverse, printre care amintim:

• alcoolismul în familie;
• intoxicaţii, radiaţii în perioada prenatală şi perinatală;
• dezvoltarea lentă a limbajului;
• carenţe afective (familii dezorganizate, bilingvism, indiferenţa părinţilor);
• suprasolicitarea copilului în diverse activităţi;
• autoritatea exagerată a unuia dintre membrii familiei vis-a-vis de copil;
• situaţii psihice traumatizante pentru copil (spaimă, şoc puternic), etc.

Corectarea bâlbâielii presupune un tratament de lungă durată ce constă într-o intervenţie terapeutică complexă realizată prin îmbinarea terapiei în şcoală, familie cu terapia logopedică. Bâlbâiala este o tulburare ce îşi pune amprenta asupra vieţii subiectului şi de aceea trebuie abordată de timpuriu.

În continuare prezentăm câteva aspecte ale terapiilor mai sus menţionate:

Terapia în şcoală presupune:

• evitarea situaţiilor conflictuale;
• evitarea observaţiilor atunci când elevul greşeşte;
• desfăşurarea simultană a activităţilor (spre exemplu, în timp ce elevul vorbeşte, desenează);

Terapia în familie presupune:

• evitarea observaţiilor atunci când copilul face greşeli în exprimare;
• încurajarea copilului;
• vorbirea rară, cu voce caldă, în faţa copilului.

Terapia logopedică presupune:

– educarea respiraţiei nonverbale şi a respiraţiei verbale, prin:

• exerciţii de inspiraţie şi expiraţie;
• exerciţii de respiraţie însoţite de jocuri (de exemplu, „Respirăm şi numărăm”);
• exerciţii pentru buze, obraji, gât;

– reeducarea ritmului vorbirii, prin:

• pronunţarea de silabe, cuvinte însoţită de mişcarea ritmică a degetelor, a mâinilor;
• pronunţarea de cuvinte, propoziţii după imagini (în acelaşi timp cu logopedul şi apoi independent);
• scurte povestiri după imagini, mai întâi pe baza întrebărilor puse de logoped şi apoi independent, etc.

Pentru ca terapia logopedică să aibă succes, ea trebuie susţinută şi de terapia în familie, dar şi în şcoală. Totuşi, este de reţinut faptul că, deşi terapiile amintite sunt desfăşurate simultan, recuperarea bâlbâitului este realizată de însuşi subiectul ce suferă de bâlbâială.

Logoped Cora Ungureanu