ADHD și tulburările de limbaj

ADHD (în engleză Attention Deficit Hyperactivity Disorder) înseamnă Deficit de Atenție / Tulburare Hiperkinetică și este una dintre cele mai frecvente afecțiuni comportamentale întâlnite la copii și adolescenți. Studiile arată că un procent de 5% dintre copiii de vârstă școlară prezintă simptome ADHD (1–2 dintr-o clasă de 30). ADHD debutează în copilărie și poate persista și la vârsta adultă. La unii copii simptomele pot dispărea odată cu înaintarea în vârstă, însă în jur de 60% pot avea simptome și la maturitate. ADHD afectează sexul masculin mai mult decât pe cel feminin – raportul băieți : fete este de 4:1. Diagnosticul la fete este mai dificil, întrucât predomină forma cu neatenție.

ADHD poate fi tratat numai medicamentos. Conform studiilor, fără tratament, 30% dintre cei care suferă de ADHD ajung la delicvență juvenilă. Fără inteligență superioară, sprijin familial și educațional, mulți dintre acești copii pot comite infracțiuni. Un studiu realizat în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor din România arată că 85% dintre deținuți suferă de ADHD.

Un copil cu ADHD nediagnosticat și netratat se va confrunta cu numeroase probleme acasă și în societate. La școală, va fi izolat de grup și respins de colegi. Profesorul îl va certa pentru lipsa de atenție. Acasă, părinții – copleșiți de vinovăție – își pot revărsa frustrările asupra copilului. Astfel, simptomele se agravează în lipsa tratamentului, copiii devenind agresivi și dezvoltând comportamente antisociale. Pentru diagnosticarea ADHD trebuie îndeplinite cel puțin două dintre următoarele criterii: incapacitatea de a menține atenția, hiperactivitatea (comportament inadecvat) și impulsivitatea (afectarea ariilor cerebrale de inhibiție).

Simptome pentru neatenție:

• Ignoră detaliile, greșește din neglijență
• Se concentrează greu
• Parcă nu ascultă când i se vorbește
• Nu respectă instrucțiunile
• Are dificultăți în organizarea activităților
• Evită sarcinile ce necesită efort mental
• Pierde obiecte importante
• Este distras de stimuli externi
• Este uituc în activitățile zilnice

• Hiperactivitate: aleargă, se cațără, vorbește excesiv, se agită, se ridică de pe scaun, pare „animat de un motor”
• Impulsivitate: răspunde înainte ca întrebarea să fie completă, nu-și așteaptă rândul, întrerupe frecvent

Deoarece toți copiii manifestă uneori aceste comportamente, doar un specialist poate stabili un diagnostic de ADHD.   ADHD și tulburările de limbaj Mulți dintre copiii cu ADHD prezintă tulburări de limbaj, în special în ceea ce privește expresivitatea. Pot avea un vocabular limitat, dificultăți în găsirea cuvintelor și o gramatică săracă. Diagnosticul se stabilește în urma unei evaluări logopedice complexe: examinarea aparatului fonoarticulator (dentiție, respirație, mobilitate linguală, forma palatului etc.) și evaluarea vocabularului copilului.

Tulburările de limbaj asociate pot include: dislalia, întârzierea dezvoltării limbajului, bâlbâiala. Se pot observa sunete afectate, topica incorectă a frazei, barbarisme (ex: „atina tata pecat”), propoziții incoerente („eu parc vreau azi”, „pâine mănânc nu”), utilizarea incorectă a cuvintelor de legătură, acorduri greșite de timp și persoană („eu merge afară”, „mama plecam la serviciu”).

Indiferent de diagnosticul logopedic, terapia se adaptează particularităților copilului. Deoarece atenția copiilor cu ADHD este limitată, activitățile trebuie să fie scurte, desfășurate într-un mediu lipsit de stimuli perturbatori. Copilul trebuie să fie odihnit la venirea în cabinet. După fiecare activitate, e util un timp scurt (1–2 minute) în care copilul se poate mișca liber. Se recomandă anunțarea acestor pauze încă de la început.

În cazul dislaliei, se folosesc exerciții pentru antrenarea aparatului fonoarticulator – „limba săgeată”, „pisica bea apă”, „fluieratul vântului”, „mersul calului” etc. Acestea, combinate cu jocul, facilitează implicarea copilului în terapie. Copiii cu ADHD au experimentat frecvent eșecuri, ceea ce le poate induce frica de încercare. Pot deveni refractari când nu reușesc rapid. Au nevoie constantă de încurajare și susținere din partea logopedului și familiei. Succesul terapiei depinde de relația copil–logoped și de implicarea părinților.

Logoped Doina Cristina Mafteiu