Tulburările limbajului scris și citit (III)

Dislexo-disgrafia este întâlnită la aproximativ 4–7% din copiii de etate școlară. Acest procent se referă la elevii cu intelect normal și analizatorii vizual și auditiv funcționali. Cei care au deficiențe mintale și/sau deficiențe senzoriale întâmpină dificultăți mai mari, mai complexe și mai frecvente în dezvoltarea limbajului oral și scris. Dintre elevii “normali” cu tulburări de învățare a scris-cititului, 60–80% sunt băieți. De altfel, sexul masculin este în mai mare măsură afectat și de tulburări ale limbajului oral: tulburări de pronunție, bâlbâială, întârzieri în dezvoltarea generală a limbajului etc.

Datorită stereotipiilor sociale și a diferențelor educaționale, fetițele sunt antrenate în activități casnice, își verbalizează mai des acțiunile (“pun masa”, “șterg praful”). Ele preferă jocurile cu păpuși care implică dialog, interpretare de roluri. Băieții sunt adesea mai atrași de jocuri de construcții care dezvoltă capacitatea de organizare și orientare spațială, dar mai puțin limbajul.

Dacă aveți un copil cu dislexo-disgrafie, este deosebit de important să păstrați în minte câteva aspecte:

• A întâmpina dificultăți de scriere și citire nu înseamnă a fi mai puțin inteligent, incapabil! Copilul dumneavoastră are cel mai probabil o inteligență normală sau chiar peste medie.
• Copilul poate prezenta aptitudini deosebite, în ciuda dificultăților de scris-citit, aptitudini ce așteaptă să fie descoperite și valorificate.
• Copilul poate depăși tulburarea de scris-citit prin înțelegere, iubire și sprijin de specialitate.

Această tulburare de învățare este recuperabilă și necesită o muncă de echipă. Este esențială colaborarea dintre logoped, părinte, profesori și, mai ales, copil. Nu este suficientă doar munca logopedului cu copilul sau doar a profesorului cu copilul. Fiecare dintre membrii echipei trebuie să se implice activ, mai ales prin atitudinea adoptată față de tulburarea întâmpinată de elev. Atitudinea adulților (de încredere/neîncredere, optimism/pesimism sau resemnare, critică/laudă exagerată și neîntemeiată etc.) este printre cele mai importante la început de drum. Pe ea se vor clădi rezultatele terapiei logopedice.

În ciuda intervenției logopedice sistematice, sunt persoane care la vârsta adultă păstrează unele dificultăți specifice, de genul: “mâncatul” frecvent al literelor, confuzii în scrierea cuvintelor asemănătoare acustic (paronime), erori în formarea numerelor de telefon, ritm lent de citire, tendința de a încurca dreapta cu stânga, dificultăți în a pronunța un cuvânt mai lung cu respectarea ordinii sunetelor din cuvânt, tendința de a încurca numerele în oglindă – de exemplu 49 și 94 etc.

Aceste dificultăți pot avea efecte neplăcute pentru viața de zi cu zi, cum ar fi: vizionarea filmelor subtitrate ce necesită o lectură rapidă a traducerii, dificultăți în a lua notițe, confuzii ocazionale între autobuze pe baza numărului etc.

Experiența arată însă că nu aceste erori și dificultăți sunt cele care fac grea viața persoanelor cu dislexo-disgrafie, ci lipsa de încredere în forțele proprii. Convingerea că dificultățile de scris-citit se datorează inteligenței lor reduse, unei autodiscipline precare, a neatenției ș.a. pot fi mult mai dăunătoare stimei de sine și personalității în ansamblul ei decât tulburarea de învățare propriu-zisă.

Atitudinea familiei și a cadrelor didactice este crucială pentru acești copii deoarece orice copil interiorizează imaginea pe care cei din jur i-o transmit. În virtutea principiului demonstrat științific al “profeției care se autoîmplinește”, un copil care a auzit de nenumărate ori că este prost, leneș, incapabil, rău-intenționat, neatent se va purta treptat ca și cum aceste etichete ar reprezenta o realitate indiscutabilă. Este o conformare involuntară care se produce la o vârstă la care copiii nu au capacitatea de reflecție și de respingere/acceptare conștientă a ceea ce vine din exterior. În consecință, toate calitățile lui, aptitudinile pe care le posedă și de care nu este conștient încă riscă să rămână nedezvoltate. Criticile inhibă exprimarea de sine, eficiența în activitate și relaționare, încurajează manifestările agresive, precum și absenteismul, abandonul școlar.

Dacă tulburarea de scris-citit nu este complet depășită, motivele de îngrijorare nu sunt foarte mari. Există persoane celebre care au prezentat dislexo-disgrafie și care au putut să se realizeze remarcabil în ciuda tulburării: Walt Disney, Thomas Edison, Hans Christian Andersen, Sir Winston Churchill, Gustave Flaubert.

Logoped Alexandra Lavinia Rogozea