Pedeapsa în relația cu copilul

De cele mai multe ori pedepsele aplicate copiilor sunt rezultatul exprimării furiei adulților. Părinții consideră că pedeapsa va corecta comportamentul copilului sau îl va stopa.

Fiind pedepsit, copilul încetează manifestarea comportamentului deoarece se teme de pedeapsă sau de reacția adultului și nu pentru că a înțeles motivul pentru care este greșit comportamentul său. Astfel, comportamentul indezirabil va fi repetat dacă nu este în preajma lui cineva care să îl corecteze, să aplice pedeapsa, așa cum copilul a fost obișnuit.

Pedepsele repetate dau naștere sentimentelor de frustrare și neîncredere în părinți și în forțele proprii. Copilul învață astfel că nu este bun, că nu este iubit și că toate comportamentele lui sunt greșite și neacceptate.

Folosite des, pedepsele nu mai au efect, copilul se „imunizează”. Comunicarea cu adultul se întrerupe. Atunci când se încearcă corectarea comportamentului, copilul refuză inclusiv contactul vizual cu interlocutorul, tace sau aprobă ceea ce zice acesta fără a asculta de fapt. Acest tip de comportament trezește furia adulților, declanșând imediat aplicarea pedepsei. Acest cerc vicios conduce la deteriorarea relației părinte-copil și escaladarea comportamentului nepermis.

Părintele intră într-un conflict de putere cu copilul. Aceste conflicte de putere nu duc la o rezolvare favorabilă a situației.

Pentru evitarea acestor situații și pentru găsirea unor soluții constructive pentru modificarea comportamentului este necesar să i se explice copilului clar regulile și consecințele la care conduce nerespectarea acestor reguli.

Regulile trebuie enunțate clar, în cuvinte și propoziții care sunt înțelese de copil. Părintele trebuie să se asigure că regulile au fost înțelese de copil. Consecințele enunțate pot fi consecințe logice (dacă trântești jucăria, aceasta se va strica), sau consecințe care vor fi aplicate de către părinte. Părintele va enunța niște consecințe pe care le poate aplica și care sunt în strânsă legătură cu comportamentul indezirabil al copilului (dacă nu faci temele când vii de la școală, atunci nu vei avea timp de joacă).

Regulile și consecințele sunt în interdependență, iar părintele trebuie să se asigure că acestea sunt înțelese. Astfel, după ce copilul ia cunoștință de acestea, părintele poate verifica discret dacă au fost înțelese și dacă le respectă, supraveghindu-l de la distanță.

Atunci când copilul nu respectă regula, părintele trebuie să afle motivul pentru care nu a respectat-o. Sunt situații în care copilul, deși știe care este consecința, consideră că pentru momentul respectiv este mai bine să facă altfel. Este important de aflat modul în care a gândit copilul atunci când nu a respectat regula și cum poate gândi altfel, încât să respecte și regulile.

Asumarea consecințelor determină autonomie și dezvoltarea unui mod de rezolvare a problemelor care poate conduce la găsirea unor soluții proprii eficiente în situații dificile.

Psiholog Doina Mafteiu