Metode terapeutice de abordare a copiilor cu tulburare de ritm și fluență (balbism)

Spre deosebire de alte tulburări de vorbire, în cazul bâlbâielii s-au preconizat cele mai variate concepții terapeutice, determinate de diversitatea teoriilor etiologice care încercau să explice apariția și evoluția ei.

Culpabilizarea părinților a luat și ia naștere chiar din întrebările pe care și le pun terapeuții cu privire la bâlbâială: trebuie găsită o cauză, iar mediul familial oferă întotdeauna un material în care să se situeze cauzele sau chiar cauza bâlbâielii. Însă acest lucru nu poate să le declanșeze părinților decât sentimente de rușine și de culpabilitate. Unul dintre principiile importante ale prevenirii constă tocmai în stoparea acestora.

Prin eliminarea acestor sentimente, desemnându-i pe părinți ca nevinovați și cu un rol major în schimbare, se declanșează un proces mult mai eficace decât stabilirea factorilor declanșatori, favorizanți sau care cronicizează bâlbâiala (acest lucru nu diminuează cu nimic importanța stabilirii acestora). Pe lângă schimbarea punctului de a vedea lucrurile și a modului de a interacționa al părinților, intervenția timpurie are o importanță majoră în dispariția bâlbâielii.

În continuare sunt evidențiate câteva moduri care însoțesc părinții de-a lungul perioadei dificile prin care trec și îi susțin pentru îmbunătățirea relației acestora cu copilul aflat în dificultate:

1. Ascultați conținutul, nu forma: Atenția trebuie îndreptată asupra a ceea ce spune copilul și nu asupra modului în care vorbește. Fiți un interlocutor activ, sugerați cuvinte și încurajați exprimarea liberă, fără a vorbi în locul lui.
2. Contact vizual și vorbire calmă: Stați la nivelul copilului, păstrați contact vizual, evitați graba și vorbiți clar și relaxat, cu fraze scurte și pauze între idei. Evitați îndemnuri ca: „Respiră”, „Fii calm”, „Gândește-te bine…”
3. Sprijin emoțional: Încurajați inițiativele, felicitați-l, acordați-i zilnic timp exclusiv. Vorbiți despre bâlbâială deschis, fără jenă. Încurajați comunicarea nonverbală.
4. Reducerea presiunii și a stimulilor: Scădeți ritmul activităților, reduceți exigențele, evitați suprasolicitarea (chiar și plăcută – ex. televizorul). Mențineți un climat emoțional liniștit.
5. Reducerea stresului temporal: Nu grăbiți conversațiile. Lăsați copilul să conducă ritmul și evitați întrebările generale sau presante. Introduceți pauze între conversații.
6. Evitați semnalele negative: Nu întrerupeți, nu vă încruntați, nu transmiteți dezaprobare când se bâlbâie. Nu oferiți atenție excesivă în acele momente. Fiți prezenți când copilul are nevoie, nu doar când are dificultăți.

Aceasta este cea mai bună atitudine care trebuie adoptată. Toate aceste indicații nu sunt doar educaționale, ci terapeutice, urmând a se aplica pe o perioadă de cel puțin șase luni.

Logoped Liliana Pașca