Valoarea ludică a exercițiilor logopedice în sigmatism

De câte ori nu ne-am amuzat auzindu-l vorbind pe rățoiul Donald sau alte personaje animate cu „un limbaj aparte”? De câte ori nu am încercat să le imităm pentru a stârni zâmbete celor din jur? De câte ori nu am considerat haios un copil care „stâlcește cuvintele” și mai ales de câte ori nu l-am încurajat în pronunția sa deficitară imitându-l, aplaudându-l, cerându-i să repete etc?

Dislalia, pronunția eronată a sunetelor, este cea mai des întâlnită tulburare de limbaj, iar dacă ne referim la sunetele afectate, copiii „SĂSĂIȚI” sunt cei mai numeroși.

Sigmatismul, pronunția defectuoasă a sigmaticelor, poate avea mai multe cauze:

• slăbirea mușchilor retractori ai limbii care poate duce la funcționarea greșită a acesteia
• anomaliile de poziție a dinților și maxilarelor
• personalitate infantilă

Sigmatismul se diferențiază în următoarele categorii: oral atunci când poziția limbii este improprie pronunțării corecte, fie că se află între dinți, fie prin sprijinirea vârfului limbii pe dinți, lateralizarea mișcărilor limbii în pronunție, adâncirea exagerată a jgheabului median al limbii, retragerea vârfului limbii mai înapoi de la locul pronunției corecte, nazal, funcția anormală a palatului moale și laringal.

Majoritatea copiilor dislalici sunt de vârstă preșcolară sau școlară mică, de aceea principala metodă în terapia logopedică este jocul. Copilul trebuie să se simtă relaxat, să aibă încredere în logoped, să se simtă motivat pentru a putea înregistra progrese. Exercițiile logopedice trebuie să facă parte dintr-un joc pentru a nu fi percepute ca stresante, impuse, obositoare.

De exemplu, în cazul unui copil de 3–4 ani cu sigmatism interdental (afectat sunetul „S”), etapa consolidării sunetului în poziție inițială presupune ca exercițiile să aibă ca scop pronunția sunetului „S” în poziție inițială și se va pune accent pe folosirea cuvintelor care încep cu acest sunet. Foarte important pentru această vârstă este prezența materialului didactic și stimularea motrică a copilului, având în vedere că atenția preșcolarului mic este greu de concentrat mai mult de 10–15 minute.

Astfel, va imita sunetul emis de șarpe (poate să-l imite în totalitate târându-se și emițând sunetul concomitent), imaginile colorate reprezentând obiecte a căror denumire începe cu sunetul „S” sunt altă sursă de captare a atenției, jocuri motrice: sărituri ritmate (copilul pronunță denumirea acțiunii: „sari! sari!”), jocuri de perspicacitate de genul „Unde se află?”, dramatizări, puzzle etc. Totul depinde de imaginația și creativitatea terapeutului sau a părinților (nu este suficient să se lucreze intens în cabinetul logopedic dacă procesul de corectare a pronunției nu este susținut și de cei din mediul apropiat copilului în cauză). Important este ca să fie stimulată pronunția corectă a sunetului afectat (în cazul nostru „S”) într-un mod plăcut și motivant pentru copil.

Logoped Cristina Radu