Terapia logopedică în cazul copiilor cu despicătură labio-maxilo-palatinală

Demersul logopedic are în vedere activizarea şi dezvoltarea vocabularului, îmbogăţirea conţinutului cognitiv şi a inventarului consonantic, cu accent pe realizarea unui nivel optim de înţelegere şi transmitere a mesajului verbal. Subiectul terapiei îşi recâştigă dimensiunile normalităţii verbale şi îşi pune în valoare potenţele intelectuale.

 

Intervenția terapeutică este personalizată pe fiecare caz în parte, dar ţine cont de nişte principii generale:

• Se începe de la sunetele care-i sunt cele mai facile copilului la momentul respectiv, chiar dacă nu se respectă ordinea de apariție a sunetelor în dezvoltarea ontogenetică;
• Corectarea începe cu sunetele anterioare şi continuă cu cele care se articulează în regiunea posterioară;
• Sunetele surde sunt prioritare celor sonore, care necesită o presiune intraorală crescută;
• Procesul recuperator merge de la simplu la complex, de la emiterea sunetului izolat, la silabă, cuvânt şi apoi la propoziţii;
• Fixarea corectă a sunetelor necesită multiple repetări.

În cazul prezenţei tulburărilor de pronunţie care nu sunt specifice diagnosticului, ci sunt întâlnite în mod obişnuit în rândul covârstnicilor, terapia logopedică urmează etapele obişnuite ale corectării pronunţiei:

• Etapa generală ce conţine exerciţii de gimnastică fono-articulatorie, exerciţii de respiraţie şi exerciţii pentru dezvoltarea auzului fonematic;
• Etapa specifică în care are loc impostarea sunetului afectat, introducerea acestuia în silabe, logatomi, cuvinte şi propoziţii, consolidarea şi automatizarea fonemului corectat.

Procesul recuperator în tulburările de vorbire specifice DLMP începe după intervenţia chirurgicală de lipire a buzei şi închidere a palatului dur şi moale. Dacă evaluarea sfincterului velo-faringian demonstrează o problemă structurală, intervenţia logopedică nu are niciun rezultat şi se recomandă o nouă intervenţie chirurgicală pentru corectarea structurii.

Dacă în situaţia unei probleme structurale se recomandă corecţia chirurgicală, existenţa unor probleme funcţionale ale sfincterului velo-faringian necesită intervenţie logopedică. Intervenţia logopedică efectivă are loc după vârsta de 4 ani, dar rolul logopedului se evidenţiază din perioada micii copilării prin consilierea părinţilor privind:

• Metodele de stimulare ale limbajului la vârstă mică prin activităţi ludice şi de dezvoltare a vocabularului;
• Furnizarea unui model corect de vorbire, evitându-se tendinţa de a pronunţa greşit;
• Încurajarea imitaţiei verbale prin recompensarea reuşitelor şi stimulare continuă;
• Realizarea exerciţiilor de gimnastică fono-articulatorie;
• Producerea şi fixarea de noi sunete;
• Creşterea motivaţiei de a comunica.

Intervenţia logopedică propriu-zisă are ca scop corectarea tuturor deficienţelor de vorbire cu care copilul cu DLMP se confruntă, şi pentru fiecare problemă în parte se intervine specific.

În principal, hipernazonanţa, emisia nazală şi pronunţarea cu intensitate scăzută a consoanelor necesită o corecţie chirurgicală, dar se poate interveni logopedic dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

• Deficienţa este minoră;
• Deficienţa este inconsistentă;
• Apare predominant în condiţii de oboseală;
• Deficienţa este ca urmare a unei articulări greşit însuşite;
• Se asociază cu disfuncţii oral-motorii;
• Nazoendoscopia sau videofluoroscopia demonstrează o deschidere velo-faringiană nesemnificativă.

Logoped Ionela Ghizdavu